Universitatea din Oradea vă pune la dispoziție trei platforme online. Pentru a avea acces la oricare dintre aceste platforme veți utiliza o adresă de email de student, care este generată pentru voi în anul întâi de studiu, la scurt timp după începerea primului an universitar. Aceasta va avea forma nume.prenume1prenume2@student.uoradea.ro. Toate detaliile necesare pentru a obține accesul la platformele universității din Oradea le veți primi pe adresa personală de email, pe care ați trecut-o pe formularul de înscriere completat în timpul admiterii. Este foarte important ca această adresă de email să ne fie transmisă corect și să fie una pe care să o utilizați frecvent, fiind necesară și pentru resetarea parolei. De asemenea, să nu uitați să urmăriți și secțiunile spam sau junk, pentru a nu rata email-ul prin care vă sunt transmise datele de acces. Dacă nu le primiți în timp util, vă rog să contactați îndrumătorul de an pentru a vă ajuta să le obțineți.

Platforma studinfo

Această platformă vă permite să urmăriți situația școlară și să plătiți taxele online, dacă este cazul. Platforma este disponibilă la adresa: https://studinfo.uoradea.ro/, unde veți găsii și detalii cu privire la accesul la această platformă.

Platforma Microsoft Teams

Această platformă este una de colaborare. Include funcționalități de chat, mesagerie, întâlniri online, apeluri, colaborare pe fișiere prin intermediul aplicației Onedrive și vă oferă acces la multe alte aplicații online. De asemenea, prin intermediul ei se pot crea echipe și canale de comunicare. Această platformă este disponibilă la adresa: https://uoradea.sharepoint.com/. Detalii cu privire la accesul la această platformă găsiți la adresa: https://it.uoradea.ro/ro/tutoriale/office365-pentru-cadre-si-studenti/182-cum-te-autentifici-in-office365.

Platforma de e-learning (Moodle)

Această platformă este cea prin intermediul căreia profesorii vă vor face disponibile materialele de curs. Contul vostru în cadrul acestei platforme este creat după prima conectare, așa că este important să o faceți cât mai repede posibil. Momentul din care veți avea acces la platformă va fi anunțat prin intermediul îndrumătorilor de an. Platforma este disponibilă la adresa: https://e.uoradea.ro. Pentru a vă putea conecta la contul vostru din această platformă, trebuie să folosiți aceleași date de acces pe care le folosiți pentru platforma Teams. Mai exact, adresa de email are forma nume.prenume1prenume2@student.uoradea.ro, iar parola are forma Student123456, unde cele 6 cifre reprezintă ultimele 6 cifre din CNP. Dacă nu reușiți să vă conectați astfel, trebuie să încercați resetarea parolei. Dacă nu reușiți nici în acest fel, contactați îndrumătorul de an pentru a vă ajuta.