Vineri, 11 Aprilie 2025

Știri de actualitate

🌍 𝗘𝗨𝗥𝗢𝗣𝗔

🇪🇺CJUE s-a pronunțat joi în favoarea instanței naționale spaniole, hotărând că un stat membru în care locuiește o persoană urmărită nu poate refuza să execute un mandat european de arestare emis pentru a asigura prezența persoanei respective într-un proces penal aflat pe rol.

🇪🇺 UE va amâna cu 90 de zile aplicarea taxelor vamale decise asupra importurilor din SUA, după ce președintele Donald Trump a anunțat miercuri amânarea de asemenea cu 90 de zile a taxelor vamale suplimentare care depășesc nivelul taxei vamale de bază de 10% percepute asupra produselor importate de SUA.

🇪🇺🇺🇦 UE și Ucraina și-au prelungit acordul privind transportul rutier până la 31 decembrie 2025, pentru a facilita accesul Ucrainei la piețele mondiale, prin facilitarea tranzitului prin țările UE și prin consolidarea legăturilor comerciale cu piața blocului comunitar.

🔴🇧🇬 Bulgaria este pe cale să introducă răspunderea penală pentru operarea dronelor fără autorizațiile necesare, în conformitate cu noile amendamente la Legea aviației civile.

🇧🇬 Președintele bulgar, Rumen Radev, a solicitat UE să își înființeze propria armată și să își simplifice procesul decizional în materie militară, susținând că doar stocarea de arme nu se traduce neapărat prin capacități de apărare.

🇨🇿 Guvernul ceh își exprimă îngrijorarea cu privire la un potențial aflux de produse chinezești ieftine în UE în cazul escaladării tensiunilor comerciale cu SUA.

🇫🇷 Emmanuel Macron a explicat că lucrează la recunoașterea statului palestinian de către Franța, lucru care s-ar putea întâmpla la conferința pe care o va coprezida în iunie împreună cu Arabia Saudită.

🇮🇹 Executivul european a recunoscut că guvernul italian nu a notificat Comisia cu privire la modificările aduse legilor sale naționale împotriva pirateriei și drepturilor de autor.

🇩🇪 Economia germană ar urma să cunoască o cvasi-stagnare în 2025, după doi ani de recesiune, au anunțat joi principalele institute economice din Germania, care și-au revizuit în jos, estimările pentru acest an, din cauza războiului comercial inițiat de Donald Trump.

🇳🇱 Țările de Jos ar putea examina aproximativ 8.000 de cercetători universitari pe an, deoarece serviciile naționale de informații din UE se tem de o creștere a spionajului academic.

🇵🇹 Ministrul portughez al apărării, Nuno Melo, a declarat că noua situație geopolitică ar trebui să conducă la consolidarea pilonului european de apărare al NATO.

🇲🇩 Un tribunal din Chișinău a schimbat din arest preventiv în arest la domiciliu măsura luată împotriva guvernatoarei (bașcana) regiunii autonome Găgăuzia din Republica Moldova, Evghenia Guțul.

🇷🇺 Președintele rus Vladimir Putin a declarat că dorește reducerea dimensiunii armatei ucrainene, Kievul să renunțe la ambițiile sale de a adera la NATO, iar Moscova să controleze integral patru regiuni ucrainene pe care le revendică drept ale sale – Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie -, pe lângă Crimeea.

🇸🇰 Planul Slovaciei de a sacrifica un sfert din populația sa de urși în urma atacului fatal asupra unui localnic a înfuriat ecologiștii, care susțin că guvernul nu a luat în considerare în mod serios măsurile preventive.

🇪🇸🇻🇳 În timpul vizitei la Hanoi, premierul spaniol, Pedro Sanchez, și omologul său, Pham Minh Chinh, au semnat o declarație comună menită să ridice relațiile la nivelul unui parteneriat strategic global.

🇺🇦 Numărul cetățenilor ucraineni care au primit statut de protecție temporară în SM UE era în februarie de 4.306.800, cu 0,5% mai mulți față de luna ianuarie.

🇺🇦 Ucraina susține că peste 150 de mercenari chinezi luptă pentru Rusia pe teritoriul ucrainean.

🇺🇦 Ucraina a transmis SUA că acceptarea unor limite privind dimensiunea forțelor sale armate sau pregătirea generală a armatei sale va constitui o linie roșie.

🇺🇦🇺🇸 Consultările tehnice dintre SUA și Ucraina referitor la un acord privind minereurile vor începe astăzi la Washington și nu vor interfera cu celelalte angajamente financiare ale Kievului.

🇭🇺 Guvernul ungar va începe săptămâna viitoare să le trimită alegătorilor buletinele de vot pentru referendumul pe tema aderării Ucrainei la UE, a anunțat joi Gergely Gulyas, șeful de cabinet al premierului Viktor Orban.

🇹🇷 Poliția turcă a reținut, joi dimineața, doi jurnaliști de opoziție proeminenți în timpul unor raiduri efectuate la Istanbul în cadrul unei anchete privind presupuse amenințări și șantaj.

🇷🇴 𝗥𝗢𝗠𝗔̂𝗡𝗜𝗔

🗣️ Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut lui Victor Ponta să se retragă din cursa pentru alegerile prezidențiale, după ce acesta a făcut cunoscut faptul că, în 2014, în calitate de prim-ministru, a fost de acord să inunde sate românești pentru a salva Belgradul.

🐻 Ministrul Mediului a anunţat modificarea legislației privind intervenția asupra urșilor, el precizând că va propune eliminarea intervenției graduale și va lăsa libertate primarilor să ia decizia pe care o apreciază corectă, în legătură cu situația cu care se confruntă, în cazul apariției urșilor în localități.

👮🏻‍♂️ Un bărbat român a fost arestat de poliția antitero din Regatul Unit, care investighează un incendiu la un depozit DHL din apropierea orașului Birmingham.

🥷 SRI a organizat, joi, în gara din Alexandria (TR), un exercițiu ce a avut ca scop gestionarea urgențelor generate de o amenințare privind un atac armat.

⚡️ Consumul de electricitate al centrelor de date va fi mai mult decât dublu până în 2030, datorită aplicațiilor de inteligență artificială (AI), ceea ce va crea noi dificultăți pentru securitatea energetică și obiectivele privind emisiile de dioxid de carbon.

🤿 Peste 60 de scafandri din cadrul ISU din 12 județe au participat, timp de patru zile, la sesiuni intensive de pregătire teoretică și practică, desfășurate în zona lacului de acumulare Colibița (BN).

🌎 𝗔𝗠𝗘𝗥𝗜𝗖𝗔

🇵🇦 Guvernul panamez a anunțat că a semnat un acord cu Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, în vederea identificării unei soluții privind tranzitul navelor militare americane prin canalul Panama.

🇵🇦 Ministrul panamez al Apărării, Frank Abrego, a declarat că țara sa nu poate „accepta” instalarea de baze militare americane pe teritoriul său.

🔴🇺🇸 Președintele Donald Trump a solicitat Pentagonului să revizuiască toate programele majore de înarmare și să ia în considerare anularea celor care depășesc cu mai mult de 15% bugetul sau sunt în întârziere – sau doar a celor considerate nedorite de Secretarul Apărării.

🇺🇸 Secretarul Apărării, Pete Hegseth, a declarat că Armata SUA va împiedica guvernul Chinei să își sporească influența asupra Canalului Panama.

🇺🇸 Armata SUA a început să creeze, cu ajutorul imprimantelor 3D, roiuri de drone aeriene de mici dimensiuni pentru ca militarii să se poată antrena, în așteptarea unei decizii cu privire la modul în care va continua inițiativa de a produce în masă drone ieftine și rapide.

🇺🇸 Comunitatea americană de informații investighează dacă FBI a fost implicat în planificarea atacului din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului al susținătorilor actualului președinte Donald Trump.

🇺🇸 Apple a închiriat avioane cargo care să transporte până la 600 de tone de telefoane iPhone, adică aproximativ 1,5 milioane de telefoane, din India până în SUA, după ce a Apple a majorat producția în țara asiatică în ideea de a ocoli tarifele vamale suplimentare anunțate de președintele Donald Trump.

🌏 𝗔𝗦𝗜𝗔

🇰🇷 Liderul opoziției sud-coreene Lee Jae-myung, care conduce în sondajele de opinie pentru alegerile prezidențiale, și-a anunțat joi candidatura la președinție, promițând că se va concentra pe remedierea inegalităților și pe creșterea economică.

🇨🇳 China intenționează „să reducă moderat” numărul de filme americane difuzate pe teritoriul ei, în cadrul unei măsuri neobișnuite de represalii față de cele mai recente creșteri tarifare impuse de administrația de la Washington.

🇮🇩 Un cutremur cu magnitudinea 5,9 s-a produs joi în zona coastei sudice a provinciei Papua de Vest din Indonezia.

🇯🇵 Rusia a amenințat joi Japonia cu măsuri dure dacă această țară va furniza Ucrainei arme sau alte echipamente militare, după ce guvernul de la Tokyo și-a manifestat disponibilitatea de a se alătura comandamentului NATO care coordonează ajutorul militar pentru Ucraina.

🇻🇳🇺🇸 Vietnamul și Statele Unite au convenit să înceapă negocieri privind un acord comercial reciproc, a anunțat joi guvernul vietnamez, la câteva ore după suspendarea majorărilor masive a tarifelor vamale de către președintele SUA.

🌍 𝗢𝗥𝗜𝗘𝗡𝗧𝗨𝗟 𝗠𝗜𝗝𝗟𝗢𝗖𝗜𝗨

🇮🇱 Aproximativ 1.000 de rezerviști și foști rezerviști ai Forțelor Aeriene Israeliene au publicat o scrisoare semnată, sub forma unui anunț, în diverse publicații, cerând eliberarea tuturor ostaticilor, chiar cu prețul încetării războiului din Fâșia Gaza.

🇮🇷 Iranul poate suspenda cooperarea cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) dacă amenințările externe continuă, a declarat joi Ali Shamkhani, consilier al liderului suprem iranian Ali Khamenei.

🇮🇷🇺🇸 Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a declarat că ține de Iran să decidă dacă recenta deplasare de către SUA a unor bombardiere B-2 reprezintă un mesaj pentru Teheran, exprimându-și în același timp speranța că negocierile SUA-Iran privind programul nuclear al Teheranului se pot derula pașnic.

🇸🇾 Returnarea pe scară largă a migranților din UE în Siria nu este fezabilă în prezent, a declarat șeful Organizației Internaționale pentru Migrație a ONU.